În spital sau în carantină când ai COVID?

Ei, abia aceasta a fost întrebarea dificilă. Fără să am pretenția că am făcut bine, fără să am pretenția ca decizia noastră să fie un model pentru alții, o să vă explic de ce am ales să rămânem acasă în perioada COVID și nu să mergem la spital. Mai întâi, însă, vă povestesc cum au decurs primele ore de după diagnosticare ca să înțelegeți și de ce nu am fost internați cele 48 de ore prevăzute de lege.

1. Eu m-am dus la spital să mă testez după cum v-am povestit deja în articolul despre diagnosticare, apoi m-am întors acasă și m-am autoizolat împreună cu ai mei în așteptarea rezultatelor. Soțul meu nu s-a mai dus la serviciu și eram pregătiți să așteptăm 24 de ore. M-au sunat însă în aceeași zi de la spital cu rezultatul pozitiv. La telefon m-au întrebat din nou ce simptome am, cât de rău mă simt, cu cine mai sunt în casă și apoi mi s-a pus celebra întrebare: ”Și nu doriți să mergeți la spital, nu?”. Am întrebat dacă e cazul, mi s-a confirmat că oricum la ei la spital nu mai sunt locuri pentru internare și mi-au spus că dacă nu am simptome grave este mai bine să rămân izolată acasă și să sun la salvare doar dacă mi se agravează simptomele. Niciun moment deci nu mi s-a transmis ferm că trebuie să merg la vreun spital, dimpotrivă.
2. În aceeași seară, mi-am anunțat medicul de familie care mi-a reconfirmat că pot rămâne acasă dacă nu am simptome mai grave și mi-a spus să testez și restul familiei ca să știm dacă stau izolată DE ei sau izolată CU ei.
3. A doua zi, m-au sunat de la DSP. M-au întrebat unde sunt și dacă vreau să merg la spital. Mi-au spus că pot rămâne acasă dacă nu am simptome grave, că trebuie să fim carantinați toți patru indiferent de rezultatele de la testele celorlalți și atâta tot.

Și de-aici sistemul ne-a părăsit oficial și a rămas să decidem noi ce și cum facem. De ce am ales să rămânem acasă?

Ce simptome am avut când am luat COVID

După cum vă spuneam în articolul despre cum am fost diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2, eu am fost singura cu simptome clare din familia mea. Am făcut febră vreo 3 zile la rând, de obicei între 37.8-38.2, cu un maximum de 39.0. Am tușit (și încă mai tușesc) sec. Am avut uneori dureri în gât, nasul, gâtul și gura foarte uscate, cu o senzație ciudată că oricâtă apă aș fi băut, tot uscat simțeam în gură. Mi-am pierdut gustul și mirosul după vreo săptămână, ceea ce a fost destul de ciudat pentru că îmi era foame, dar nimic din ce mâncam nu mi se părea bun.

În rest, ai casei au fost mai mult sau mai puțin OK. Andi, ca de obicei, complet asimptomatic (el e cel mai rezistent dintre noi întotdeauna). Ilinca a acuzat ceva dureri în gât vreo 2-3 zile și ocazionale dureri de cap. Și ea și-a pierdut mirosul și gustul cam în același timp cu mine. Amândurora au început să ne revină parțial după vreo 10 zile de absență. Soțul meu a făcut febră 38.0 o singură dată, în rest fiind pe la 37.4.

De departe însă cel mai chinuitor simptom pe care l-am avut noi adulții (și îngrijorător că ne tot întrebam dacă o fi din cauză că ne sunt afectați plămânii) a fost oboseala. O oboseală ciudată, permanentă, ca o stare de slăbiciune în corp care ne-a făcut multe zile aproape legume. În plus, ne-a obosit paranoia de a ni se părea tot timpul că avem simptome, că apar simptome, de a interpreta orice se întâmpla în corpul nostru drept o agravare a bolii.