Museum Quest: o experiență de tip ”treasure hunt” la muzeul nostru preferat

Astăzi o să vă povestesc despre un alt fel de a descoperi istoria la minunatul Muzeu Militar Național al României, muzeul nostru favorit din București pentru mers cu copiii (v-am mai povestit despre el aici). Pentru amatorii de ”escape room” și jocuri de tip ”treasure hunt”, inițiativa Museum Quest este cea mai plăcută metodă de a petrece o oră în familie. Va fi o cu totul altfel de vizită, pentru că veți intra într-o cursă contracronometru care vă va purta alergând printre vitrine cu exponate, citind despre regii României și bătăliile celebre, aflând informații noi despre care n-ați știut niciodată că există în muzeul respectiv (deși noi personal l-am vizitat în repetate rânduri).

Ce este Museum Quest?

Bâlbele sistemului îngreunează viața celor care au COVID

Nu sunt genul de om care să cârcotească de pe margine despre ce proști sunt ăștia care ne conduc și ce simplu ar fi să faci mai bine. Dar așa îmi vine să spun fix asta de 100 de ori pe zi, de nu vă imaginați. Realitatea sistemică îmi demonstrează zilnic că suntem singuri în țara asta în care autoritățile sunt veșnic depășite, veșnic nepregătite și pentru care cetățeanul este întotdeauna ultimul pe lista de priorități. Iar actuala poveste cu îmbolnăvirea de COVID ne-a convins încă o dată că nu ne putem aștepta la mare lucru de la statul român și că în țara asta supraviețuiești dacă ai noroc. Căci asta suntem: niște cobai pe care se testează lucrurile și dacă avem noroc iese bine pentru fiecare dintre noi!

Astăzi o să vă povestesc câteva dintre întâmplările din seria COVID 19 în 2020 la casa Nicola.

În spital sau în carantină când ai COVID?

Ei, abia aceasta a fost întrebarea dificilă. Fără să am pretenția că am făcut bine, fără să am pretenția ca decizia noastră să fie un model pentru alții, o să vă explic de ce am ales să rămânem acasă în perioada COVID și nu să mergem la spital. Mai întâi, însă, vă povestesc cum au decurs primele ore de după diagnosticare ca să înțelegeți și de ce nu am fost internați cele 48 de ore prevăzute de lege.

1. Eu m-am dus la spital să mă testez după cum v-am povestit deja în articolul despre diagnosticare, apoi m-am întors acasă și m-am autoizolat împreună cu ai mei în așteptarea rezultatelor. Soțul meu nu s-a mai dus la serviciu și eram pregătiți să așteptăm 24 de ore. M-au sunat însă în aceeași zi de la spital cu rezultatul pozitiv. La telefon m-au întrebat din nou ce simptome am, cât de rău mă simt, cu cine mai sunt în casă și apoi mi s-a pus celebra întrebare: ”Și nu doriți să mergeți la spital, nu?”. Am întrebat dacă e cazul, mi s-a confirmat că oricum la ei la spital nu mai sunt locuri pentru internare și mi-au spus că dacă nu am simptome grave este mai bine să rămân izolată acasă și să sun la salvare doar dacă mi se agravează simptomele. Niciun moment deci nu mi s-a transmis ferm că trebuie să merg la vreun spital, dimpotrivă.
2. În aceeași seară, mi-am anunțat medicul de familie care mi-a reconfirmat că pot rămâne acasă dacă nu am simptome mai grave și mi-a spus să testez și restul familiei ca să știm dacă stau izolată DE ei sau izolată CU ei.
3. A doua zi, m-au sunat de la DSP. M-au întrebat unde sunt și dacă vreau să merg la spital. Mi-au spus că pot rămâne acasă dacă nu am simptome grave, că trebuie să fim carantinați toți patru indiferent de rezultatele de la testele celorlalți și atâta tot.

Și de-aici sistemul ne-a părăsit oficial și a rămas să decidem noi ce și cum facem. De ce am ales să rămânem acasă?

Ce simptome am avut când am luat COVID

După cum vă spuneam în articolul despre cum am fost diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2, eu am fost singura cu simptome clare din familia mea. Am făcut febră vreo 3 zile la rând, de obicei între 37.8-38.2, cu un maximum de 39.0. Am tușit (și încă mai tușesc) sec. Am avut uneori dureri în gât, nasul, gâtul și gura foarte uscate, cu o senzație ciudată că oricâtă apă aș fi băut, tot uscat simțeam în gură. Mi-am pierdut gustul și mirosul după vreo săptămână, ceea ce a fost destul de ciudat pentru că îmi era foame, dar nimic din ce mâncam nu mi se părea bun.

În rest, ai casei au fost mai mult sau mai puțin OK. Andi, ca de obicei, complet asimptomatic (el e cel mai rezistent dintre noi întotdeauna). Ilinca a acuzat ceva dureri în gât vreo 2-3 zile și ocazionale dureri de cap. Și ea și-a pierdut mirosul și gustul cam în același timp cu mine. Amândurora au început să ne revină parțial după vreo 10 zile de absență. Soțul meu a făcut febră 38.0 o singură dată, în rest fiind pe la 37.4.

De departe însă cel mai chinuitor simptom pe care l-am avut noi adulții (și îngrijorător că ne tot întrebam dacă o fi din cauză că ne sunt afectați plămânii) a fost oboseala. O oboseală ciudată, permanentă, ca o stare de slăbiciune în corp care ne-a făcut multe zile aproape legume. În plus, ne-a obosit paranoia de a ni se părea tot timpul că avem simptome, că apar simptome, de a interpreta orice se întâmpla în corpul nostru drept o agravare a bolii.

Cum am fost diagnosticați toți patru cu oribilul COVID

Zilele astea o să vă tot spun lucruri. Pentru că în final putem vorbi despre ultimele trei săptămâni. Pentru că am trecut cu bine peste marea încercare de a fi toți patru diagnosticați cu virusul vieții. Până revin cu detalii și explicații pe larg, las mai jos câteva concluzii:

• oricât te-ai feri, nu ești niciodată 100% protejat. Noi am respectat toate regulile și recomandările, ne-am văzut doar cu familia restrânsă și două familii de prieteni, copiii au avut un număr extrem, extrem de limitat de prieteni cu care s-au văzut și totuși…. toți patru am luat COVID. Dacă sunteți ca noi, să știți că limitarea interacțiunilor cu multe persoane nu vă protejează. E suficient ca acel prieten cu care vă vedeți să fie purtător asimptomatic și, credeți-ne, nici n-o să aveți habar de unde ați luat virusul.
• cel mai greu ne-a fost psihic în perioada asta. Dacă faci (ca noi) formă medie-ușoară a virusului, simptomele nu sunt ucigătoare. Dar teama permanentă de agravare, nesiguranța, impredictibilitatea, astea te pot doborî psihic. O să vă mai tot povestesc despre temerile noastre ca să fiți pregătiți. Să știți la ce să vă așteptați. Să știți că nu sunteți singurii care simt asta. Pentru că pe noi toți patru asta ne-a afectat cel mai mult. De-aia nici nu poți spune nimic cât ești încă bolnav. Pentru că nici nu știi ce să spui. Ți-e groaznic de teamă să spui ”nu mă simt foarte rău”, doar gândindu-te că în următoarea oră este posibil să te simți mult, mult mai rău.
• din fericire, noi am avut norocul de a sta carantinați acasă, nu în spital. Vă povestesc zilele următoare și cum am reușit ”performanța”, dar pentru că am tot văzut teoriile conspirației legate de faptul că legea prevede internarea obligatorie, să știți că nu se bate nimeni să te interneze dacă nu ai simptome grave. Te întreabă dacă vrei (cu tonul ăla de ”spune-mi că nu vrei că oricum n-avem locuri”) sau nu te întreabă nimeni nimic. Pentru că da, sistemul este complet depășit și vă voi povesti mai multe (și) despre asta în curând.

Cum am primit diagnosticul COVID 19

Cum am chifle calde în fiecare zi în izolarea COVID19?

Pentru că zilele acestea este o întreagă nebunie cu pâinile făcute în casă și drojdia care lipsește din magazine, vă spun ce soluție am găsit eu în perioada de izolare impusă de COVID ca să am pâinici proaspete în fiecare zi. Și nu doar atât, ci și croissante calde, extraordinare. Toate astea fără să alerg după drojdie și fără să frământ nimic că nu-s foarte pricepută la lucruri din astea. Cum? Vă spun imediat.

Parcuri de distracții de vis: Puy du Fou sau superlativul în materie de spectacole

Intenționez astăzi să vă recomand un parc de distracții care nu are niciun fel de atracție de tip roller-coaster. Uf, da, știu, sună groaznic. Și copiii noștri au fost destul de sceptici când au auzit că în vacanța aceasta vom merge la un astfel de parc. Nicio bărcuță, niciun trenuleț, nimic – nimic. Și totuși experiența de la Puy du Fou a fost copleșitoare. Cum a reușit să ne cucerească un parc de distracții cu nivel 0 (teroretic) de adrenalină? E simplu: ducând la nivel de excelență arta spectacolului. Pentru că Puy du Fou este un parc tematic dedicat spectacolelor care reușește performanța de a nu te lăsa să te plictisești nici măcar un minut.

Imagine din timpul spectacolului ”Le secret de la lance”

De ce să mergi la Puy du Fou?

Cine vine cu noi la Sunetul Muzicii?

Acum câteva luni, Ilinca a dat o probă pentru un rol în musicalul Sunetul Muzicii, pus în scenă de Opera Comică pentru Copii. N-a luat castingul, dar nu contează. Știe că viața de actor va fi plină de astfel de evenimente. Ca atare, astăzi mergem să vedem spectacolul și, printr-o conjunctură (ne)fericită, avem două bilete în plus chiar lângă noi. Pe care, evident le dăm cadou.

Patrula de reciclare: dovada că se poate face educație ecologică în România

Vorbim atât de mult despre ecologie, încălzire globală, agendă media, educație și altele asemenea, încât aproape uităm că până nu punem mâna să reciclăm noi înșine, copiii noștri nu au de unde învăța bunele obiceiuri care pot duce la salvarea planetei. Iar când părinții nu fac ce trebuie, iată că uneori educația e făcută de școală. Știu, o să spuneți, de prea puține ori. Dar astăzi, ca și în trecut (vezi și aici), prefer să fiu optimistă și să vă povestesc despre exemplele pozitive ale societății noastre. Mai exact, despre o doamnă învățătoare care a reușit să-și convingă elevii despre beneficiile reciclării și despre un proiect în care vă puteți implica și voi!

Un film de neratat: România neîmblânzită

Pentru toţi părinţii cu copii de vârstă şcolară (oricare ar fi ea) şi, desigur, nu numai, documentarul „România neîmblânzită” este un film de neratat. Şi merită văzut la cinematograf! Am fost astăzi să îl vedem şi a făcut cât 1000 de vizite la orice grădină zoologică din România, plus vreo 3 ore de geografie şi ştiinţe la un loc.