Despre „consecvența” Ministrului Educației, Adrian Curaj

Pe 14 ianuarie, într-un interviu foarte bun realizat de Anca Grădinaru la Europa FM, Ministrul Educației, Adrian Curaj, declara că de anul acesta nu mai sunt permise înscrierile copiilor direct în clasa 1. Pentru că legea prevede că ”pregătitoarele” sunt obligatorii deja de patru ani de zile și pentru că, spunea ministrul, ”de patru ani tot avem excepții”.

Sursa: europafm.ro

Eu, ascultând interviul, mă declar în sinea mea foarte fericită. Uite, domnule, îmi zic singură, un om care nu mai încurajează lucrurile făcute pe sistemul ”lasă că merge și așa!!!” Fericirea mea a durat fix o lună.

Un desen care ne învață despre greșeli

Eu sunt obsedată de perfecțiune. Dar obsedată rău! Fiecare greșeală mi se pare o tragedie, iar faptul că nu fac totul perfect este evident o traumă cu care trăiesc și mă lupt zi de zi. Mai rău este că, deși am încercat din răsputeri să n-o dau mai departe, obsesia mea pentru perfecțiune s-a transmis, și am acasă o fetiță de 8 ani obsedată să nu facă nicio greșeală.

În ciuda faptului că îi explicăm zi de zi că e omenește să greșești, în ciuda faptului că n-o ceartă nimeni la greșeli, că i-am promis că sărbătorim cu pizza prima notă mică pe care o ia, că facem glume tot timpul cu privire la greșelile pe care le facem noi toți ai casei… ea tot vrea să fie perfectă!

Încă mai lucrez la acest aspect, dar până atunci, am descoperit un desen magic care vorbește despre cât de frumoase sunt greșelile. Despre cât de speciale și de minunate sunt erorile! Da, ați auzit corect. Un desen Disney care nu promovează cultul perfecțiunii, ci dimpotrivă.

Am testat Casa Experimentelor

De fiecare când am ocazia insist pe cât de mult avem nevoie de interactivitate în tot ceea ce facem cu copiii noștri. În școală, în parcuri, în muzee. Mă minunez de muzeele din străinătate, aplaud inițiativele românești (am scris despre amândouă aici) și testez tot ce pot testa direct cu copiii mei. Așa că n-am ratat nici Casa Experimentelor, un centru științific unde copiii  sunt invitați să descopere știința prin joacă.

Ca să fie clar de la început, n-am fost chiar atât de fericită pe cât mă așteptam și nici n-o să citiți o cronică extaziată cum am găsit eu până acum pe net. Sunt o mulțime de lucruri bune, alte câteva destul de prost implementate. Le luăm pe rând ca să știți la ce vă așteptați, dar concluzia finală, desigur, este că trebuie să mergeți măcar o dată să vedeți despre ce este vorba!

Hai să vorbim cu copiii noștri despre bolile mintale!

Am fost internată de două ori ”la nebuni”, dar oamenii cred că sunt nebună doar când vorbesc deschis și fără jenă despre asta. Ne purtăm ca și cum bolile mintale sunt ceva rușinos (cam la fel cum se purtau ai noștri pe vremuri când refuzau să ne învețe despre bolile cu transmitere sexuală). Eu refuz să tac. Pentru că sunt un om trecut prin două episoade depresive și nu vreau ca fetei și băiatului meu să li se pară ceva rușinos în asta.

De săptămâna aceasta, problema bolilor mintale care afectează (și) copiii este un subiect foarte la modă. De ce? Pentru că Ducesa de Cambridge (Kate Middleton) a abordat subiectul în primul său editorial în Huffington Post, iar Prima Doamnă a Americii, Michelle Obama, a susținut la rândul ei această deschidere într-o articol intitulat ”Let’s change the conversation around mental health”. Aceste două mari Doamne nu au deschis subiectul întâmplător, ci orchestrează o campanie de PR la nivel global care să schimbe felul în care privim și vorbim despre bolile mintale.

Cine a interzis joaca?

Sâmbăta trecută, întorcându-ne de la Teatrul Zurli, i-am urcat pe copii în metrou să mergem până în Herăstrău. Era foarte puțină lume. Scaunele ocupate aproape toate, dar nimeni pe culoar. Eu m-am așezat, copiii s-au oprit la o bară de sprijin. Imediat ce a pornit metroul, Andi a inventat un joc. Se prefăcea că, împins de accelerația trenului, nu reușește să ajungă să se prindă de următoarea bară. Și făcea un fel de pantomimă a la Mr. Bean, în care se tot întindea spre bară și nu reușea s-o prindă. Era super caraghios, astfel încât mai mulți oameni zâmbeau pe scaune când trecea prin fața lor. Stresată cum mă știți mulți dintre voi, mă uitam încontinuu la el să mă asigur că nu lovește pe nimeni și că nu deranjează.

De ce se întâmplă scandaluri precum cel de la Liceul Vianu?

Pentru că sistemul educațional este construit pe umilirea celui mic și invincibilitatea celui mare. Asta veți spune, nu-i așa? Ei bine, nu cred că aveți dreptate. Eu cred că scandaluri ca acesta, în care un profesor este acuzat că a umilit un elev punându-l să se târască în genunchi pentru un punct în plus la teză, apar din cu totul alte motive. Principalul, din punctul meu de vedere, este lipsa de comunicare dintre părinți și școală.

Despre proiecte făcute pentru tine, nu pentru alții. Premieră la Zurli

Sâmbătă am fost cu copiii la teatru, să vedem în premieră piesa ”Fata Babei și Fata Moșului”, într-o adaptare plină de culoare și veselie specifică trupei Zurli. Dar ”știrea” n-am descoperit-o pe scenă, ci într-o conversație privată la care am tras cu urechea (să-mi fie iertată indiscreția) înainte de spectacol.

Despre Ora de Muzică, fără patimă și cu informații din interior

Sursa: pawnit.ca

E la modă campania ”Da pentru ora de muzică!” (citiți câte ceva despre ea aici), iscată de faptul că într-un plan pentru modificarea programei școlare, în clasa a VIII-a copiii nu ar mai studia muzica. Trec acum peste câteva clarificări ale subiectului pe care le puteți citi la final. Și hai s-o spun pe-aia dreaptă: problema nu e să păstrăm ora de muzică în programă, ci să facem ora de muzică așa cum trebuie, nu așa cum se face acum. Nu mă credeți? Ascultați atunci:

Trei lucruri pe care azi le-am făcut prost

Dimineață am dus copiii la școală, apoi i-am zis bărbatului că mă uit 15 minute la știri și plec la sală. Să alerg, să mă mișc, să slăbesc, să fiu femeie mișto de care să-i placă (și lui, și mie). În loc să fac asta, am adormit buștean și m-am trezit aproape de 11. M-am trezit, normal, plină de draci și supărată foc pe mine. Așa de supărată că l-am repezit rău pe bărbat la telefon când m-a întrebat, multe ore după, foarte drăgăstos: ”și, cum a fost ziua ta?”.

Înainte de prânz m-am apucat să fac supă cu tăiței, că dacă nevastă sexy nu sunt, măcar mamă bună să fiu. Bineînțeles că am stricat tăițeii. S-au lipit, s-au întărit, cert e că până am stins focul eram plină de draci, iar bucătăria un dezastru de făină și pătrunjel.