Câți dintre voi ați șters vreodată de praf băncuța în care învață copilul vostru la școală sau la grădiniță? Câți ați plantat o floare în clasa în care respiră copilul 4 ore pe zi? Câți ați mers vreodată să duceți maculatură, să cumpărați rechizite, să cărați dulapuri, cărți, ghivece sau să bateți un cui în perete pentru o tablă de plută pe care ”doamna” să expună realizările cu care se mândresc copiii voștri?
Ne plângem non-stop de sistem. De sistemul de învățământ care scoate niște inadaptați îmbuibați cu formule matematice și fără nicio legătură cu viața reală. De manuale pline de greșeli, de profesori slab pregătiți, de fonduri prea puține și nevoi prea mari. Și plânsul nostru nu vindecă niciun pic sistemul. Dimpotrivă, cu fiecare an, lucrurile parcă se înrăutățesc.
Așa că, vin și vă întreb: câți dintre dumneavoastră ați ajutat sistemul măcar o dată? Pentru că știți, există două variante: ajutorul să pice din cer (adică de la stat, de la politicienii ăia preocupați doar să fure) sau ajutorul să vină de pe pământ, adică de la noi, oamenii afectați de sistem.
Da, știu, ajutați sistemul în fiecare an prin taxele pe care le plătiți și prin banii, mai mulți sau mai puțini, pe care îi dați la fondul clasei. Dar v-ați gândit vreodată că nu este de ajuns? Că sistemul are nevoie de mai mult ca să se schimbe?
De cineva care să orneze clasele înainte de serbări, de cineva care să trimită la școală lucruri care să ajute învățătorul/educatorul/profesorul să realizeze proiecte mai frumoase pentru prichindei, de cineva care să se implice în proiectele propuse de școală. Sistemul are nevoie de însoțitori în excursii, de părinți dispuși să vină să participe la orele și activitățile copiilor, de atât de multe lucruri care, de foarte multe ori, nu costă bani. Ci doar bunăvoință.
Și, totuși, întotdeauna suntem aceiași câțiva oameni care venim să ajutăm la curățenie. Aceiași câțiva oameni care ducem maculatura la un centru de reciclare, nu pentru aia 5 lei pe care îi punem la fondul clasei și cu care nu acoperim nici benzina, ci ca să ne învățăm copiii să folosească resursele planetei chibzuit. Aceiași câțiva părinți care la finalul serbării nu plecăm acasă, ci punem mâna și așezăm și băncuțele la loc.
Așa că, data viitoare când vă mai plângeți de sistem, vă rog mult să vă gândiți întâi cum puteți voi să-l ajutați. Fiindcă Ghandi zicea că schimbarea suntem noi, iar Catherine Avery (Anatomia lui Grey) că lumea se schimbă atunci când oamenii buni își cresc copiii cum trebuie. Hai să-i învățăm deci pe puii noștri că și ei pot schimba sistemul, cu puțină bunăvoință și multă dorință. Și să punem noi primii mâna să ajutăm!
Sursa: http://www.buzzquotes.com
viatacucopii 