Din bubele sistemului de învăţământ

Sigur că sistemul nostru de învăţământ are multe bube şi pe multe dintre ele noi, ca părinţi, nu le ştim niciodată. Dar odată intrat în sistem, odată ce începi să te implici, începi să afli şi să te cruceşti. Ieri am descoperit o situaţie care mi se pare de un absurd trist. Şi încă şi mai trist îmi pare faptul că toate cadrele didactice cu care am vorbit despre asta s-au obişnuit atât cu situația, că le pare normală şi nici măcar nu încearcă să o schimbe.

Despre ce e vorba mai exact? Despre profesori şi învăţători care nu ştiu unde vor preda cu trei zile înainte de începutul anului școlar. 

Parcuri de distracţii de vis: astăzi, Gardaland (în apropiere de Verona)

Ştiţi deja că suntem mari fani ai parcurilor de distracţii. Am povestit în repetate rânduri despre Disneyland (atracţiile, mâncarea, cazarea, vârsta potrivită pentru a merge, dar şi despre noutăţile de acolo legate de selfie-stickuri şi spectacole). Am povestit şi despre favoritul nostru, Parc Asterix (episodul despre atracţii şi cel despre mâncare şi cazare).

Astăzi vă propun un parc de distracţii situat în nordul Italiei, la 30 de km de Verona şi 140 de Milano şi Veneţia. Minunatul Gardaland! Un loc în care ne-a plăcut aşa de tare, încât ne întoarcem la nici două luni de când am fost prima dată.

Despre campinguri unde poți merge cu copiii și despre altele unde NU poți

Ne place mult cu cortul. E o aventură pe care copiii noștri o trăiesc din plin în fiecare an. Am fost prima oară cu ei atunci când Andi, cel mic, avea 4 ani. Și am fi mers mult mai repede dacă reușeam să îmi conving soțul mai uşor. Eu am fost adesea cu cortul în copilăria mea și știu sigur că, dacă te organizezi bine, viața la cort este cel puțin la fel de confortabilă ca și cea de la pensiune, chiar dacă ești însoțit de un copil de 1-2 ani. Iar o noapte dormită în aer liber, cu un pârâiaș care îți susură continuu în ureche nu se compară cu nicio cameră de 4-5 stele de pe lumea asta.

O singură problemă avem cu cortul: găsirea campingurilor. Căci nu ne punem niciodată cortul unde ne trece nouă prin cap, ci întotdeauna în locuri sigure, dotate cu toalete curate și dușuri cu apă caldă, cu coșuri de gunoi și electricitate. Și aici intervine problema. Sunt atât de puține locuri civilizate în care poți campa în țara asta (și încă și mai puține care au prețuri decente, pentru că multe s-au adaptat străinilor care practică mai des acest tip de turism și au prețuri pe la 30 de euro pe noapte!!!!) încât m-am hotărât să scriu despre cele pe care le-am testat noi. Cu speranța că voi primi la rândul meu sugestii testate de voi.

Din categoria: locuri în care ne-am întoarce cu drag

Trasee accesibile pentru copii: Stâna Regală din Sinaia

Drumul e atât de uşor încât ne-am permis să ne şi jucăm. De-a caii. 🙂

Vă propun astăzi un traseu foarte uşor, deşi urcă mult prin pădure. Avantajul este că tot urcuşul este pietruit, pentru că, pe vremuri, acesta era traseul de plimbare al regilor de la Castelul Peleş. Ca atare este sigur şi simplu, mai mult o cărare, decât un urcuş, putând fi făcut şi cu copii de doar 3-4 ani. Să mergem deci la Poiana Stâna Regală şi la Stânca Franz-Joseph.

Despre parenting modern şi FNAF

Noi, părinţii moderni, nu ne mai speriem copiii cu Bau-Bau. Dimpotrivă, mergem la psiholog, citim cărţi, facem cursuri de parenting modern şi înţelegem cât rău ne-au făcut nouă poveştile de speriat ale părinţilor şi bunicilor. Cum am strâns frici şi temeri de care nici n-am fost conştienţi. Cum aceste temeri ne-au urmărit (şi încă ne urmăresc pe unii) toată viaţa. Doamne fereşte, deci, să îi spună cineva copilului de vrăjitoare, babe ştirbe, Bau-Bau sau monştri care se ascund sub pat. Doamne fereşte să îi povestească despre fantome noaptea.

Cum să facem noi aşa ceva? Noi suntem părinţi moderni, nu ne traumatizăm şi nu ne speriem copiii. În schimb, învăţăm la cursurile de parenting modern şi din cărţile de psihologie că e ok să îi lăsăm de pe la 6 ani să se joace pe jocuri video de genul FNAF. Dacă nu ştiţi ce-i aia, în primul rând felicitări! În al doilea rând, vă povestesc eu.

Despre școala de stat, numai de bine

S-au întâmplat două lucruri în ultimul timp care au umplut viața online (cel puțin) de o revărsare de ură și sictir vizavi de sistemul de învățământ. Mai întâi lupta școală vs homeschooling. Apoi începutul de an școlar cu inerentele și eternele probleme: trafic de coșmar, revenitul la programul de trezit în creierii nopții, ședințe cu părinții în care se cer bani pentru învățământul care ar trebui să fie gratuit etc. etc. etc.

În toată această revărsare de… ”cât de nașpa e școala” (ca să fiu foarte delicată), eu stau și mă întreb dacă nu cumva am căzut într-un cerc vicios din care copiii noștri nu vor mai putea ieși. Dacă spunându-le zi de zi că la școală nu e ceea ce ar trebui să fie, nu cumva ei vor crește desconsiderând complet școala, care astfel va deveni din ce în ce mai rea pentru ei. Și, fără să fiu oarbă la marile găuri din sistem (și pe mine mă enervează văruitul claselor în fiecare an că școala n-are bani, profesorii slab pregătiți, părinții care se ceartă la ședințe dar nu se implică deloc și câte și mai câte altele), încerc astăzi să vă arăt că se poate și altfel.

Alternativa poveștilor pentru (pre)adolescenți: o istorie povestită celor tineri

Recunosc că eu nu le-am citit niciodată copiilor povești la culcare. Cumva la noi în familie n-a funcționat adormitul cu lumina pornită și mama foșnind din carte. Dimpotrivă. Așa că am căutat întotdeauna alternativa și am găsit-o în poveștile din copilăria noastră, alea de pe discurile de vinil, transpuse acum în varianta lor de youtube. Puneam deci telefonul cu fața în jos (ca să nu fie lumină) și adormeam toți ascultând povești minunate.

Cumva însă, copiii au crescut cam repede, așa că nu mai au chef să asculte Albă-ca-Zăpada și Scufița Roșie. Așa că a trebuit să descopăr o altă sursă de ”povești” pentru serile noastre, unele mai potrivite pentru vârsta lor. Și cum istoria e unul dintre subiectele noastre preferate și am tot citit cărți și povești despre domnitori și voievozi, mi-a venit în minte firesc o minunată istorie povestită celor tineri de marele Neagu Djuvara.

Pe urmele lui Dracula: cu copiii la Castelul Bran

Prima oară când am fost la Bran, am încercat să le explic copiilor că nu e nicio legătură între castel și Dracula (nici măcar între castel și Vlad Țepeș) și să le povestesc despre Regina Maria și adevărata poveste a castelului. A doua oară am renunțat, căci zice o vorbă din bătrâni că nu e bine să lași adevărul să strice o știre bună. Și n-avea rost să le stric entuziasmul cu o poveste mult mai puțin interesantă pentru ei. Așa că am înghițit în sec și am intrat în jocul lor plin de exclamații copilăroase: ”uau, acolo își ținea Dracula victimele”, ”ia uite, un tunel secret prin care trecea Dracula” etc. etc. etc.

Dincolo de obsesia pentru vampiri și entuziasmul vizavi de Dracula, iată mai jos tot ce trebuie să știți dacă vă pregătiți de vizita la castelul din Bran.

Nimeni nu ne-ntrece la cântat… poate doar Loredana

Și ca să fie clară treaba, ne-am aventurat să petrecem o zi la Atelierul de voce și muzică al minunatei, nebunei și veșnic tinerei Loredana. Unde copiii au avut ocazia să se joace câteva ore printre instrumente, să cânte, să se înregistreze… hai că o scurtez: să se distreze pe cinste.

Ce ne-a plăcut la Atelierul Loredanei?

Cu copiii printre invențiile lui Leonardo da Vinci

Valea Loirei cu copiii e un paradis de obiective turistice pe care trebuie doar să știi să le ”vinzi” celor mici. Castele peste castele, fiecare cu poveștile lui încântătoare, cu parcuri numai bune de alergat și broșuri pregătite special pentru cei mici.

În orașul Amboise însă, în afară de castelul regal, mai există un obiectiv care este ”must see” dacă sunteți însoțiți de copii. Fiindcă e singurul loc unde cei mici învață istorie, fizică, geometrie, artă și câte și mai câte, toate astea în timp ce se joacă. Este Clos Luce, casa-castel în care și-a trăit ultimii ani din viață marele Leonardo da Vinci.