Cu copiii printre invențiile lui Leonardo da Vinci

Standard

Valea Loirei cu copiii e un paradis de obiective turistice pe care trebuie doar să știi să le ”vinzi” celor mici. Castele peste castele, fiecare cu poveștile lui încântătoare, cu parcuri numai bune de alergat și broșuri pregătite special pentru cei mici.

În orașul Amboise însă, în afară de castelul regal, mai există un obiectiv care este ”must see” dacă sunteți însoțiți de copii. Fiindcă e singurul loc unde cei mici învață istorie, fizică, geometrie, artă și câte și mai câte, toate astea în timp ce se joacă. Este Clos Luce, casa-castel în care și-a trăit ultimii ani din viață marele Leonardo da Vinci.  IMG_20160531_134422

De la castelul-regal din Amboise se merge pe jos cam 10 minute până la Clos Luce (deși pe net veți găsi că este situat la 500 de metri de castel). Se spune că există și un traseu subteran pe care îl folosea regele Francisc I, cel care l-a adus pe da Vinci în Franța, pentru a merge la casa artistului și a sta de vorbă cu acesta. Capătul tunelului este vizibil în interiorul castelului-muzeu.

20160531_135355

Ilinca, privind cu jind spre tunelul subteran unde accesul nu este permis.

Dar încărcătura istorică a locului, faptul că vezi camera în care a murit da Vinci și fereastra pe care admira el priveliștea dinspre castelul-regal, nu este cel mai tare lucru de la Clos Luce. Nici măcar faptul că poți vedea o copie a Mona Lisei pictată tot de Leonardo fără îmbulzeala imposibilă de care te lovești la Luvru.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cel mai tare lucru de la Clos Luce este faptul că partea inferioară a castelului, precum și parcul imens sunt dedicate invențiilor pe care italianul și le-a imaginat în ultimii ani ai existenței sale. De la modele reproduse fidel la scară mică, la ecrane pe care rulează filmulețe care arată cum ar fi funcționat invenția respectivă, până la modele la scară reală, plasate strategic în curtea castelului, pe care copiii le pot mânui și cu care se pot juca, învățând totodată principii de care se lovesc la școală, la fizică, geometrie și alte materii pe care în mod normal le-ar urî. Și uite așa am scos noi apă din râu ca să o ducem sus la cetate, am zburat cu primul elicopter imaginat vreodată, ne-am jucat cu un tanc gândit cu secole înainte să apară vreunul, am trecut poduri suspendate, am pus în mișcare hidrobiciclete, ce mai, ne-am jucat pe cinste câteva ore bune.

Această prezentare necesită JavaScript.

Informații practice despre Clos Luce:

  • Ca să ajungeți la Clos Luce, trebuie mai întâi să parcați mașina în centrul orașului Amboise (pe malul Loirei sunt parcări cu plată, nu costă mai mult de 5 euro jumătate de zi). De acolo veți găsi semne care vă trimit spre castelul regal și spre Clos Luce.
  • Programul este variabil în funcție de luna în care ajungeți. În plin sezon (iulie-august) este deschis de la 9.00 la 19.00. Găsiți informațiile practice necesare pentru vizită pe site-ul oficial Clos Luce.
  • Intrarea e destul de scumpă. Noi am plătit 42 de euro pentru doi adulți și doi copii. Prețul pentru un adult este de 15 euro, iar pentru un copil de 10,50 euro. Există tot felul de variante cumulate pentru familii care ies ceva mai ieftin, dar nesemnificativ.

    20160531_141545

    Clos Luce, văzut dinspre parc

  • Există broșuri speciale pentru copii (incluse în prețul biletelor), realizate sub forma cărților cu activități de la noi. Le găsiți în franceză sau engleză și îi poartă pe copii printr-un tur al castelului, punându-i să rezolve o chestie în fiecare cameră. Noi n-am pierdut timpul să le rezolvăm acolo, dar le-am făcut seara la hotel, amintindu-ne de fiecare loc despre care vorbea broșura.
  • Da Vinci este înmormântat în capela castelului-regal aflat la 10 minute distanță. Așa că, dacă vreți să faceți turul complet, mergeți și până în micuța capelă care miroase a crini. Oricum castelul este minunat și merită o vizită. Dar, despre el, altă dată.

 

Acum vă las cu niște filmulețe care arată cât am mai ”muncit” noi la Clos Luce.

 

Lasă un comentariu