Poveștile copilăriei noastre, în varianta online pentru copiii noștri

Standard

Mai țineți minte sunetul pe care îl făcea acul de la pick-up când trecea peste o scamă? Pe discurile alea fermecate în care trăiau Ali-Baba, Cenușăreasa și Albă ca Zăpada pe vremea când nu dansau și cântau în filmele Disney de pe televizor, laptop sau tabletă? Ei bine, dacă trăiți cu nostalgia unor povești de excepție care vă vor trimite imediat cu gândul direct la copilăria lipsită de griji, aflați că ele există în continuare, într-o variantă ușor accesibilă.

Noi ascultăm frecvent poveștile copilăriei mele, la somnul de după-amiază și uneori și la cel de seară. De pe Youtube, pe telefon sau pe laptop, în funcție de locul în care ne aflăm. Și, de-a lungul timpului, căutând cu atenție, am găsit mai multe comori pline de povești pe care le împărtășesc cu voi acum.

Una dintre ele este a unui utillizator pe nume ”dertphu” și conține povești precum cele de mai jos:

A doua, descoperită recent, este cea sub sigla Electrecord, compania care producea discurile copilăriei mele. Cu celebra Scufiță Roșie care cânta minunat și lupul care ne distrează și acum. O puteți asculta mai jos:

Toate sunt minunate, exact așa cum, poate, vi le amintiți. Iar copiilor voștri le vor plăcea teribil. Veți vedea că vă ajută atunci când aveți de petrecut mult timp în mașină pe drum, atunci când așteptați undeva la coadă sau atunci când vreți să îi culcați și nu găsiți modalitatea de a le închide gura.

Un răspuns »

  1. Pingback: Alternativa poveștilor pentru (pre)adolescenți: o istorie povestită celor tineri | viatacucopii

Lasă un comentariu