In vizita la Cetatea Neamtului, varianta renovata :)

Standard

Cred că nu mă hazardez dacă afirm că nu există copil căruia să nu-i placă palatele, castelele, cetățile sau fortărețele. Din acest punct de vedere, am ramas la stadiul de copil și sunt mai mult decat încântată să vizitez cu (sau fără) Ilinca și Andi toate obiectivele turistice din această categorie pe care le întâlnim în cale. De la Peleș, la Schonbrunn, de la Sarmisegetuza, la Troia, de la Bran, la Balcic, am bifat și vom continua să bifăm tot ce prindem.

Podul de acces construit pe timpul lui Ștefan cel Mare

Podul de acces construit pe timpul lui Ștefan cel Mare

Anul trecut, în vacanța de vară am avut o surpriză plăcută la Târgul Neamț, unde am descoperit o cetate renovată la standarde aproape ca afară. Despre ea povestesc astăzi, cu speranța că aveți drum pe-acolo în plimbările voastre.

Cetatea Neamțului a fost construită de Petru I spre finalul anilor 1300 și fortificată de Ștefan cel Mare 80 de ani mai târziu. Construcția a fost mult timp în ruină, iar prima sa reabilitare reală a fost făcută abia în 2007, cu bani de la Uniunea Europeană. Partea bună este că reconstrucția s-a făcut inteligent, iar acum, cetatea arată destul de bine.

Zidurile sunt refăcute, camerele parțial mobilate și accesorizate pe model vestic cu manechine care imită personajele vremii. În plus, pereții sunt ”ornați” cu panouri explicative care oferă informații detaliate despre istoria cetății, construcția și reabilitarea sa, viața oamenilor care trăiau în ea, dar și despre istoria Moldovei și a celor care au condus-o.

Curtea interioară a cetății este aerisită, curată, iar de pe terasa exterioară se poate admira o priveliște minunată. În plus, copiilor le-au placut în mod deosebit sala consiliilor, camerele pârcălabului, cămăruța unde se ținea sfatul de taină, prințesele care ”așteptau” la ferestrele superioare ale cetății, pivnițele și fântâna. Nu le-a plăcut temnița, în ciuda faptului că am încercat să le explicăm că ”prizonierii” sunt de fapt doar manechine, ba chiar le-am arătat șoriceii de pluș marca IKEA care ”mâncau” din mâncarea deținuților. 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Informații utile despre Cetatea Neamțului:

  • Există o parcare la poalele drumului care începe să urce spre cetate. Acolo lăsați mașina, pentru că drumul de acces este strict pietonal (cel puțin în teorie). Până la cetate veți urca aproape 15 minute, drumul este asfaltat, dar destul de abrupt, așa că dacă n-ați mai făcut sport de mult, pregătiți-vă să gâfâiți.
  • Biletele costă 5 lei pentru fiecare adult și 3 lei pentru copii. Există o taxă de fotografiere de 10 lei.
  • Programul de vizitare este din aprilie până în septembrie de la 10.00 la 18.00, cu excepția zilei de luni, când obiectivul este închis.
  • În Târgu Neamț există indicatoare către cetate, așa că nu riscați să nu o găsiți.
  • La începutul drumului de acces veți găsi două-trei restaurante cu terase unde puteți mânca. Sunt destul de aglomerate vara și (cel puțin în ziua în care am fost noi) aștepți mult pentru mâncare.

Alte obiective turistice din Târgu Neamț:

  • Muzeul Memorial Ion Creangă
  • Casa Memorială Veronica Micle
  • Despre alte obiective, găsiți toate informațiile necesare pe site-ul viziteazaneamt.ro.

Și o poveste amuzantă din copilăria mea…

Când eram eu cam de 10 ani, am fost cu părinții să vizităm Cetatea Neamțului. I-am trimis înăuntru să vadă dacă mă aud când bat eu în poarta cetății, ca să testăm legenda conform căreia mama lui Ștefan cel Mare nu l-a primit pe acesta în castel atunci când s-a întors învins de la o bătălie. Aveam eu o bănuială că maică-sa n-avea cum să-l audă, poarta cetății fiind foarte departe de primele camere. 🙂

Spre marea mea dezamăgire, un ghid simpatic s-a apropiat și m-a întrebat de ce (mama naibii) bat într-una în poarta cetății. Iar când a auzit explicația mea, mi-a dezvăluit că legenda e… doar o legendă, întrucât mama lui Ștefan cel Mare era moartă de 8 ani de zile la momentul bătăliei respective. 🙂

”Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel…”

(D. Bolintineanu, Muma lui Ștefan cel Mare)

 

 

Lasă un comentariu