Sunt bune si cartonasele Mega la ceva

Am innebunit cu totii cu animalele din albumul Mega Image. Strangem sute de dubluri, cumparam lucruri semi-inutile ca sa luam cartonase, facem schimburi la serviciu. Le uram cu totii. Si totusi, putin le si iubim. Pentru ca, sa recunoastem, cartonasele de la Mega Image au si ceva bun in ele. Dincolo de aspectul educativ cu care ne pacalim, cartonasele cu animale au in ele ceva mai pretios: amintirile noastre si viitoarele amintiri ale copiilor nostri. 

Cartonasul ascuns in penar

Ilinca a trait astazi primul ei moment „a la Liceenii”. De aproape o luna cautam in disperare hamsterul de pe cartonasul cu numarul 131. Era singurul care ne lipsea ca sa completam albumul. Aseara am cedat si am pus anunt pe Facebook. Caut cartonas lipsa, omor pe cineva daca nu dau de el 🙂

Hamsterul buclucas ascuns in penar

Ilinca s-a dus astazi la scoala ca de obicei. Ba chiar a intarziat un pic. Cand a ajuns, un coleg i-a zis sa isi deschida penarul care o astepta, ca in fiecare zi, cuminte pe bancuta.  In el, a vazut un cartonas. Initial a crezut ca e o dublura pe care si-a uitat-o la scoala, apoi Mihai i-a spus sa il intoarca.  Era hamsterul. I-l lasase ascuns acolo Alex, baiatul care ii este Ilincai cel mai bun prieten.

Cand mi-a povestit, fericita si emotionata, am simtit ca mi se umezesc ochii. Pentru Ilinca, hamsterul de pe cartonasul 131 inseamna acum mult mai mult decat un album terminat cu care probabil nu ne vom mai juca prea curand. Inseamna o amintire.

Amintirile lor vs amintirile noastre

Eu am cumparat cu drag de la Mega pentru a strange cartonasele copiilor. Pentru ca nebunia lor mi-a amintit de nebuniile noastre. Si mi-au fost dragi. Pentru ca poate n-ati uitat cum faceam schimb de surprize Turbo. Aveam teancul legat cu un elastic si coboram in fata blocului cu ele ca sa vedem cine mai are dubluri sa facem schimb. Exact la fel cum merge Ilinca acum cu dublurile la scoala si scoate in pauza pe banca albumul pentru a schimba cartonase cu prietenii.

Mi-am amintit apoi cand au aparut, dupa 1990, ouale Kinder. Aveau in surprize niste pitici. Am auzit noi de la cineva ca, daca strangi toti piticii care exista, poti primi o cutie plina de oua Kinder in schimb. Eram deja mari, dar am reusit cumva sa-i convingem pe ai nostri ca trebuie sa strangem toate surprizele cu pitici.

Vreme de luni de zile, i-am innebunit cu ouale. Cumparam de fiecare data cand aveam ocazia, incepusem sa le zdranganim inainte sa le luam si sa recunoastem dupa sunet care puteau avea pitici inauntru si care nu. Ai nostri au fost simpatici. Au cumparat cu noi pana am facut toata colectia. Au zdranganit la oua si au acceptat cu resemnare ca, la final, n-am primit nimic in schimb. Era doar o poveste. Dar noi stransesem toti piticii.

Si atunci, cand stiu cate amintiri avem noi, cand vad cate amintiri isi pot face si ei, cum sa nu cedez si sa mai iau o pasta de dinti sau un detergent care acum nu-mi sunt necesare? Cu fiecare pliculet de cartonase, Ilinca si Andi primesc si cateva posibile amintiri.